Expert Consilier Juridic
- Hiring from
- Romania
- Work type
- Hybrid
- Posted
538,662 remote jobs, straight from company career pages
100% free · New jobs every hour
Show job descriptionHide job description
Ce implică rolul tău în echipa noastră
- Oferi consultanță de specialitate în următoarele domenii:
- domeniul legislației specifice energiei electrice (preponderent), dar și al gazelor naturale precum și a cadrului de reglementare și siguranță tehnică (ex. Acces la sistem)
- domeniul digitalizare si noi tehnologii precum şi în domeniul de expertiză
- Reprezinți compania în litigii și diferende, în condițiile legii şi a mandatului acordat
- Înaintezi propuneri în vedere definirii şi elaborării unor strategii şi standarde ca urmare a problemelor juridice identificate, rezolvând în mod independent situații prin consultanță acordată
- Participi la negocieri cu persoane juridice de drept public/privat, respectiv persoane fizice pe domeniul de specializare
- Revizuiești și validezi contractele speciale în scopul asigurării legalității acestora şi a protejării drepturilor companiei și participi la proiectele companiei din aria tehnică
Realizezi și alte sarcini care decurg în mod natural din rolul tău, adaptate la cunoștințele și abilitățile tale
Cum îți dai seama că te potrivești
- Educaţie necesară: Studii superioare juridice finalizate cu examen de licenţă
- Experienţă practică necesară: Experiență profesională de minim 4 ani în profesie
- Cunoştinţe obligatorii cerute de legislaţie:
- Legislație generală, legislație specifică domeniului distribuţiei gazelor naturale, a energiei electrice precum şi în domeniul de specialitate, cunoștințe dobândite printr-o calificare academică, respectiv printr-o experiență practică extensivă
- Cunoştinţe legislative în ambele domenii de activitate (distribuţia gazelor naturale și distribuția energiei electrice);
- Cunoştinţe limbi străine: Limba engleză
- Cunoştinţe IT: Utilizator MS Office (Word, Excel, Power Point, MS Outlook)
- Altele: Permis de conducere categoria B
Ce îți oferim noi
Îți oferim mai mult decât un salariu
- Primești beneficii cu ocazia evenimentelor importante din viața ta, precum căsătoria, nașterea sau adopția unui copil, dar și de Ziua Meseriei. De asemenea, oferim cadouri pentru copiii minori ai angajaților, cu ocazia zilei de 1 Iunie și de Crăciun. Iar dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului.
- Excelezi în ceea ce faci? Atunci poți fi unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță.
Beneficiezi de tichete de masă electronice
- Primești 45 de lei/zi, încărcați pe un card cu care poți plăti rapid și contactless.
Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță
- Ai o asigurare medicală privată și sprijin financiar pentru dispozitive de corecție a vederii - acoperim o parte din costul ochelarilor de vedere.
- Când pleci în delegație, pe lângă cazare și transport, beneficiezi de o diurnă medie de 90 de lei/zi.
- Poți lucra și de acasă, în sistem hibrid, dacă domeniul tău de activitate permite acest lucru - chiar și noi scriem acest anunț de acasă.
- Primești două pensii după ce nu vei mai lucra? Da, e posibil. Pe lângă pensia din sistemul public, vei avea și o pensie facultativă, cu contribuția plătită de companie, pentru un plus de siguranță financiară.
Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță! Da, ai citit bine - ai o primă de vacanță!
- În plus, pornești de la 25 de zile de concediu de odihnă și poți ajunge până la 30 de zile, mai multe decât în alte companii. Ai și zile libere suplimentare pentru evenimente importante din viața ta. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din costul serviciilor turistice.
Doar candidaţii care corespund cerinţelor postului vor fi contactaţi. Toate candidaturile vor fi tratate cu confidenţialitate.
Te-am făcut curios? Intră aici pentru a vedea mediul nostru de lucru