Partener de vânzări B2B — colaborare pe termen lung
Goodwill ConsultingPoate ai bifat deja câteva etape din carieră. Ai învățat, ai muncit mult, ai demonstrat. Dar undeva, între rezultate și rutină, ai început să simți că lipsește ceva: sensul, spațiul, direcția. Nu vorbim despre un nou job, ci despre o colaborare în care vinzi cu numele tău, alături de numele nostru.
Goodwill Consulting își extinde echipa de vânzări. Dacă ai experiență în vânzări B2B și cunoști mediul de business din regiunea ta, vrem să te cunoaștem.
De 18 ani ajutăm companiile din România să acceseze finanțări nerambursabile — peste 4.300 de proiecte, pentru antreprenori și companii precum Vel Pitar, Boromir, Michelin, Continental, Heineken sau Emerson. Facem parte dintr-un grup prezent în România, Ungaria, Bulgaria și Croația.
Ce vinzi, concret
Consultanță pentru fonduri europene. Serviciul de bază: identificăm programul potrivit, scriem și depunem proiectul, apoi îl implementăm până la încasarea banilor.
Servicii ale grupului. Proiectare și arhitectură (Goodwill Studio), sisteme fotovoltaice (Goodwill Energy), automatizare RPA și AI (Goodroid). Un client cu o investiție are de regulă nevoie de mai multe.
Cui vinzi. Antreprenori, firme și autorități publice din regiunea ta, cu planuri de investiție. Cei mai mulți știu că există bani, dar nu știu pe ce program se încadrează, cât pot lua și ce trebuie să facă mâine — aici intri tu.
Așa arată un proiect finanțat, povestit de client: https://www.youtube.com/watch?v=eCIw27O-9Ss
Profilul potrivit
Căutăm oameni care au deja experiență, relații construite și rezultate în spate:
- minimum 3 ani în vânzarea de servicii B2B;
- minimum 3 ani de experiență sau expunere în domeniul economico-financiar — bancar, asigurări, contabilitate, audit, consultanță financiară, fiscalitate;
- portofoliu de clienți construit de tine și relații proprii în regiune;
- înțelegi un business, identifici nevoile clientului și le transformi în colaborări;
- gândire antreprenorială, perseverență și orientare către rezultate;
- disponibilitate de 40 de ore pe săptămână și de învățare continuă — fondurile nerambursabile le înveți la noi, tu vii cu experiența de vânzări.
Cine a reușit la noi
Mirela a venit în 2024 din corporate banking, după 16 ani în bancă. La doi ani, a depășit 100 de contracte semnate. Povestea ei → https://www.transilvaniabusiness.ro/2026/07/23/accesarea-fondurilor-nerambursabile/
Zoltán a venit în 2019 din antreprenoriat — și-a fondat propriile firme și a intermediat parteneriate internaționale. De atunci, peste 540.000 € încasări din tarife de bază în Nord-Vest. Povestea lui → https://www.ebihoreanul.ro/stiri/consultanta-pentru-accesarea-fondurilor-nerambursabile-un-pas-strategic-pentru-dezvoltarea-afacerilor-din-romania-190877.html
Oana este prima colegă care a trecut de 1 milion de euro încasări din tarife de bază — aproximativ 550 de contracte, cu antreprenori din producție, agricultură, energie și cu administrația publică. Interviul ei → https://www.clubantreprenor.ro/2026/04/14/interviu-cu-oana-armaselu-goodwill-consulting-povestea-femeii-de-succes-din-spatele-unui-milion-de-euro/
Dacă te regăsești în parcursul lor, vrem să te cunoaștem.
Cum va arăta colaborarea
Colaborare full-time prin contract de intermediere pe termen lung, prin PFA, II sau SRL — nu contract de muncă. Remote, hibrid sau de la birou, în funcție de regiune.
Ce oferim
- venit fix garantat în primele 3 luni, stabilit împreună la interviu;
- din luna 4, fixul rămâne, dar e legat de rezultatele tale — la target îl primești întreg, sub target proporțional;
- lead-uri și comision din onorariile încasate și plus comision de succes pe proiectele aprobate;
- portofoliul construit rămâne al tău pe toată durata colaborării, cu comision pe proiectele următoare;
- laptop și telefon; combustibilul e inclus în venitul fix; mașină de firmă la atingerea unui prag de rezultate;
- training complet în fonduri nerambursabile și consultanți care scriu și implementează proiectul — tu vinzi, ei livrează.
Ce nu e rolul acesta
- Nu e vânzare tranzacțională: un ciclu durează una–trei luni și cere mai multe discuții cu același om.
- Nu e un rol de execuție a dosarului — proiectul se scrie de consultanți, nu de tine.
- Nu promiți aprobări. Un vânzător care garantează finanțarea creează o problemă, nu un client.
- Nu e un rol cu program și loc fix: azi la telefon, mâine într-un call, poimâine la client, lângă investiție. Fiecare situație cere alt ritm — și pe tine, adaptat la ea.
Procesul de recrutare
- CV și scrisoare de motivație. Ne interesează mai puțin unde ai lucrat și mai mult ce ai construit: ce portofoliu de relații ai și ce parte din el ai putea aduce alături de noi, și unde vrei să ajungi — ce venit îți propui și ce ești dispus să faci pentru el.
- Interviu cu directorul regional. Despre regiunea ta, ce ai vândut și cui, cum arată rolul la noi.
- Interviu final și ofertă. Cu directorul regional și alți colegi din conducere: zona, obiectivele primului an, structura de venit.
Aplică
Nu căutăm CV-uri, căutăm rezultate. Trimite CV-ul și scrisoarea de motivație la [adresa de e-mail], cu mențiunea „Partener de vânzări B2B — [regiunea]"